
Când vezi luna cum se zbate în oglinda apei
Şi cum stelele râd cu perle,
Cerul lăcrimează şi-şi arunca viaţa-n valuri...
Încep a cânta uşor câteva mierle...
Noaptea de onix învăluie cerul,
Precum o mătase neagră l-a-nvelit,
Norii stau departe de lume,
În tainica noapte, să-i spunem pe nume...
Melancolie, melancolie,
Stă tremurândă într-un pahar de vin,
Te îmbată şi te-ndeamnă,
Să te-arunci în visu-i divin.
Are mai multe,
Dar doar unul te face să te pierzi,
Printre stele, printre perle,
Printre valurile verzi.
Dimineaţa, soarele mângâie lin azurul,
Iar nisipurile ard, marea de smarald,
Îmbrăţişează visul,
Iar aripa-i divină, destramă abisul.
Câte vise ai? Îmi poţi oare spune,
Când vezi printre ape, mii şi mii de spume?
Oare nu ţi-e dor, să mai visezi umpic?
Aşa, doar o secundă, doar o clipă, doar de mic...
Nu şti cât de aproape e succesul...
La un pas, la o aruncătură, la un singur vals,
Iar visul...
L-ai lăsat în urmă...